La noi ca niciunde în altă parte

Ideea acestui post mi-a venit în timp ce un cunoscut îmi vorbea despre cât de bine şi frumos e în alte ţări şi cât e de urât în România. În primăvară, atunci când a fost el în Germania să îşi cumpere un seria 3, a stat vreo 2 zile pe acolo. Drumuri bune, curăţenie peste tot, civilizaţie etc. Nu a durat mult şi a început să critice, într-un „joc” crescendo, ca într-un joc cu maşini şmechere, românii şi România în general. „Ai noştri nu o să-i ajungă pe ăia nici în 20 de ani!” spunea el. După care trage un ultim fum din ţigara pe care o avea, o aruncă pe jos şi o stinge cu pantoful, toate astea în condiţiile în care eram la 2 metri de un coş de gonoi. M-am gândit că nu ar reuşi să răspundă coerent dacă l-aş fi întrebat de ce nu şi-a aruncat chiştocul în coşul de gunoi. Am plecat imediat spunându-i că mai aveam ceva de făcut.

Acum revin la ideea postului. Îmi place Paraziţii şi am cumpărat mereu albumele lor  originale. Ştiam că un artist, sau o trupă în cazul de faţă, caştigă bani din vânzări şi din concerte. Ştiu că nu ar fi fost un capăt de lume dacă dădeam albumele jos de pe net şi că Paraziţii ar fi mers mai departe în continuare, dar ma simt mai bine că le-am cumpărat din magazin. Am senzaţia că am contribuit şi eu cu ceva, cât de mic, la existenţa trupei.

Nu vei obţine nimic dacă stai şi vorbeşti despre o problemă, aşteptând ca ea să se rezolve de la sine. Trebuie să pui şi tu umărul, cât de puţin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu