Noi doi

Cea mai buna metoda sa cuceresti pe cineva e sa nu iti propui acest lucru. Imi aduc aminte de un baiat pe care-l urmaream cu privirea de luni de zile… si cand mi-a facut curaj intr-un bar sa ii spun ca imi place de el, mi-a spus ca de doua zile si-a facut prietena.

El se simtea mai rau decat mine ca ma intrebase de 2-3 ori ce spun, nu intelegea din cauza muzicii. De atunci am zis GATA!!! Lunile au trecut, totul era intr-o monotonie totala si ies intr-o seara cu un prieten de al fratelui la un suc, ca ma disperase cu intrebarea asta in fiecare seara. Cand ii spun ca mergem la un suc, imi spune ca o sa mai vina cu un baiat, ca are masina si ca dupa suc, poate ne plimbam pe undeva. Nu mi-a picat prea bine, dar am zis fie …. La bar, eu si prietenul fratelui radeam, celalalt era serios, pentru el era o plictiseala totala si nu radea la nicio gluma si rar vorbea. Chestia e ca atitudinea lui m-a facut curioasa sa il cunosc mai mult, dar nu mi-am propus sa il cuceresc, nu intentionat, subconstientul meu vroia altceva, ca el a ajuns sa fie prietenul meu, la doar o saptamana in care ne vedeam zilnic.

 Dupa suc, am plecat cu masina prin tot orasul, pe malul raului, la marginea padurii, prietenul fratelui a trecut in spate si cred ca numara minutele pana va ajunge acasa. Eu am facut primul pas ca noi sa fim impreuna, desi nu stiam absolut nimic despre el, putea sa fie si insurat si sa aiba chef doar de o aventura. Lui i-a placut indrazneala mea, stia ca ceva se ascunde sub fata mea de fata pe care o afisam. A fost frumos, prea frumos as spune.. si cand m-a adus acasa mi-a cerut nr de telefon. Ma gandeam cand are de cand sa mi-l ceara?

Niciodata nu am crezut cand prietenele mele imi spuneau ca au fluturasi in stomacel cand se intalnesc cu X sau Y. Ehhh asa a fost si la mine. Dupa 10 zile  de cand eram impreuna m-am mutat la el, da.. eu care nu vroiam sa raman peste noapte la nimeni pana atunci. Preferam sa ajung tarziu tarziu acasa, decat sa dorm in alta parte. Si pe mine ma mira atitudinea mea, dar nu imi parea rau. Multe voci imi spuneau ca totul a decurs prea repede, dar ce conteaza cand noi ne iubim? Cand eram cu el la inceput, parca il stiam de ani de zile.. totul era perfect. Ne completam perfect.. el e serios si responsabil , eu am capul in nori si copilaroasa. Fiecare a gasit ceea ce cauta.

Focul pasiunii de la inceput se stinge, dar il poti face sa arda la nesfarsit. Cautand noi si noi chestii care sa il atraga. Mai nou am decis sa merg la epilare definitiva ca sa scap de lucrul care ma stresa cel mai mult in relatia asta. Sa nu-mi mai stea pe creieri faptul ca in fiecare luna acesta poate fi un motiv pentru care sa nu ma placa, sa nu se simta atras de mine.

Experimentul lui Narcis

Se privi în oglindă. Și chiar în clipa în care se privi, își dădu seama, fulgerător, ceea ce nu e doar un fel de a spune, că privitorul și privitul nu sunt unul și același, că cel care privea și cel care era privit sunt realități distincte și că singurul lucru care le unea, singura lor posibilitate de comunicare, era privirea.

Nu se simțea atras de cel privit. Nu se simțea nici atras nici respins. Se simțea mai degrabă nițel plictisit. Nu părea să existe nicio legătură între acel privit și acest privitor. Nicio legătură veritabilă, doar cea creată prin repetiția unei propoziții.

Absurditatea propoziției eu sunt acela, propoziția pe care fiecare privitor trebuie să și-o repete în fiecare zi în fața oglinzii, îl uimi ca o flacără de magneziu într-o peșteră. Din nou fulgerător, întrezări pe pereți desenele arhaice: bivoli, căprioare, teribila și misterioasa origine, reprezentată prin organul feminin la dimensiuni supra-naturale.

Sclipirea se stinse. Imaginea din oglindă se mișca, se strâmba, vorbea, și el își dădu seama că era legat de ea într-un fel aproape înspăimântător; că nu avea nicio cale de a scăpa vreodată de ea, că îl va urmări, că era a lui, și totodată nu a lui, bineînțeles, niciodată a lui, întotdeauna doar ceva privit, o realitate străină, cu care îi era imposibil să comunice altfel decât privind-o.

Eu sunt acesta, își spuse. Tu ești aceea. Nu ne putem întâlni niciodată, nu ne putem despărți niciodată. Atunci, îi spuse imaginii din oglindă, te voi privi. Te voi privi și te voi iubi. Tu nu mă vei putea iubi niciodată, pentru simplul motiv că nu exiști decât în capul meu, decât ca o propoziție repetată de mii de ori. Te voi iubi oricum pentru că sunt singur aici cu tine și habar n-am de ce.

Nu-mi rămâne decât să te privesc și să încerc să aflu cine ești și de unde am venit: împreună? separat?

Narcis trăi astfel mult și bine cu propria lui imagine, căreia i se dedică cu afecțiune și ironie. Era imaginea a ceva, asta cu siguranță; ceva se oglindea, ceva apărea și dispărea, ceva nici urât nici frumos, ceva aflat dincolo de calități, ceva care era.

A fi sau a nu fi ceea ce privea devenise preocuparea lui principală. De dimineața și până la culcare trecea prin lume cu privirea, zicându-și ce-o mai fi și asta. Imposibilitatea de a da un răspuns îl menținuse tânăr, sau mai tânăr decât alții, nu atât la înfățișare, cât în sufletul lui de privitor înrăit.

Privirea îl răsplătea uneori cu bucurii, alteori cu tristeți.

Astfel trecu viața. Într-o seară, aflat pe malul unui lac, Narcis se privi pentru ultima oară în oglinda lui. Și pentru prima oară, își zâmbi.

Noapte bună.